Criza agriculturii

In anii 1944-1947 raionul Rezina dispunea de 29,9 mii de hectare de pămănt arabil (fondul de stat şi particular), din care 27,3 mii hectare erau semănate cu culturi cerealiere: grău, porumb, soia şi floarea soarelui. Vita de vie şi livezile ocupau 1,5 mii de hectare. In raion se efectua un lucru considerabil In domeniul silviculturii - pădurile ocupau 7795 ha. Suprafaţa totală de terenuri agricole alcătuia 50,1 mii de hectare. In oraşul Rezina erau 67 de gospodării ţărăneşti, care dispuneau de 162,69 ha, dintre care 144,22 ha pămănt arabil; satul Ciorna avea 965,97 ha - 788 ha pămănt arabil, 16,81 ha livezi, 61,59 ha vie şi păşuni, iar in Stohnaia existau 296 de gospodării, care dispuneau de 724 ha de pămănt dintre care 644 ha erau pămănt arabil. In agricultură, in anii 1944-1950, se evidenţiau două tendinţe principale: munca individuală a ţăranilor in gospodăriile lor private, pe de o parte, şi lupta administraţiei sovietice pentru colectivizarea gospodăriilor individuale şi stabilirea controlului total asupra agriculturii, pe de altă parte. Aplicarea forţată a sistemului comunist de organizare a producţiei a schimbat mult structura repartizării pămăntului după forma de proprietate. Astfel, dacă la 1 ianuarie 1946 in raionul Rezina erau colectivizate 147 din cele 10909 gospodării ţărăneşti, apoi la 1 iulie 1950 erau formate de-acum 34 de gospodării colective, in care intrau 97 de procente de gospodării ţărăneşti individuale. Colhozurile dispuneau de 98% din pămănt, in 23 de sate s-a petrecut colectivizarea completă. La 16 iunie 1949 pe baza artelurilor agricole a fost format, in satul Rezina, colhozul "Frunze", iar in oraşul Rezina - colhozul Şciors. In acest fel proprietatea privată asupra pămăntului a fost desfiinţată. Stăpăn al pămăntului a devenit Statul. La 1950 in colhozul "Şciors" erau 90 de colhoznici, inclusiv 38 de bărbaţi şi 52 de femei. Colhoznicii erau repartizaţi in două brigăzi: una de agricultori şi alta de viticultori şi un "zvenou" (echipă) de legumicultori. Brigada de camp dispunea de 131 ha de pămănt, 5 pluguri, 5 boroane, 8 cai şi 4 căruţe. Brigada de viticultori era impărţită in trei "zvenou"-uri căte 9 oameni in fiecare. O echipă dispunea de un lot de pămănt de 6 ha, 2 perechi de cai şi 4 pluguri. In echipa de pomicultori şi legumicultori erau 14 oameni. Ei posedau 5 ha de livadă şi 1 ha de pămănt pentru cultivarea legumelor, aveau o pereche de cai şi o căruţă. După cum se ştie, colectivizarea a fost infăptuită "de sus" din iniţiativa şi la indemnul organelor de partid şi sovietice. Pentru atingerea scopurilor trasate aceste structuri recurgeau la ameninţări, represiuni, deportări, la măsuri de nimicire a ţăranilor instăriţi, a celor mai buni gospodari, cu baza economică independentă. Este marele păcat al administraţiei sovietice a cărui consecinţe le resimţim şi astăzi. De la inceput ţăranii erau marginalizaţi, izolaţi, supuşi impozitului. Conform hotărării Consiliului de Miniştri al URSS din 30 august 1947 "Cu privire la evidenţierea gospodăriilor chiaburiste in judeţele din RSSM şi impunerea lor cu impozitul suplimentar", comitetul de partid şi comitetul executiv raional au inceput a intocmi listele gospodăriilor de "chiaburi" cu scopul de a le cere impozite sporite. De fapt, impozitul in cauză era oricum mărit, deoarece gospodăriile instărite dădeau căte 1,5-2 norme de impozitare. Se considerau chiaburiste gospodăriile care angajaseră lucrători sezonieri, folosiseră munca altor ţărani drept recompensă pentru imprumutul maşinilor agricole sau avuseseră venit sistematic de la mori, oloiniţe, uscătorii de fructe şi legume, arendarea pămăntului.