Meniul principalLincuri utile |
GURA CAINARULUI
R-nul Floreşti. Prima atestare la 20 aug. 1588
NOTĂ STATISTICA. R. Răut şi Căinari. Distanţe: pînă în c-rul r-nal - 15 km, pînă la st. c. f. Mărculeşti - 5 km, pînă la Chişinău - 144 km. Bierică "Cuvioasa Muceniţă Parascovia". 758 de gospodării,
1.911 locuitori. Fabrică de оmbuteliere a apei minerale, moară,
gospodării ţărăneşti, gimnaziu, cămin cultural, bibliotecă, oficiu postal,
punct medical, monument al consătenilor căzuţi оn Războiul al Doilea
Mondial. Localitatea e aşezată
оn preajma căii
ferate Bălţi-Floreşti,
la confluenţa rоurilor
Răut şi Căinari, оn
regiune de luncă şi
mici coline, оn apro-
piere de localităţile
Prajila, Lunga, Bahri-
neşti şi Mărculeşti. оn marginea satului
licăresc la soare оntinse bălţi şi o reţea de
gоrle populate de păsări, peşti şi reptile.
Rоul Căinari, afluent pe stоnga al Răutului,
are o lungime del 13 km şi curge pe lоngă
un sir de sate din r-nele Donduşeni,
Soroca şi Floreşti.
Pe acest meleag mănos şi darnic pulsul vieţii umane bate mai bine de 400 de secole. "Specialiştii оn arheologie au identificat aici urmele a două staţiuni umane, fondate cu peste 40.000 de ani оn urmă, constată savantul Ion Hоncu оn prestigioasa lucrare " Vetre strămoşeşti din Republica Moldova' (Chişinău, edit. "Ştiinţa", 2003). Cu mai bine de 12.000 ani о. Hr. aici au apărut alte 2 aşezări umane, pe locurile lor fiind colectate oase de animale, cărbune de lemn, aşchii şi unelte din cremene, toate acestea datоnd din-perioada tоrzie a paleoliticului. In anii
4500-4000 о. Hr., aici apare alt sat, mai tоrziu - оncă 3 aşezări. Pоnă оn prezent arheologii au descoperit aici vetrele a 4 sate din eneolitic (mileniul IV-III о. Hr.). Locuitorii lor cultivau pămоntul, creşteau vite, practicau diferite meşteşuguri casnice, produceau unelte de muncă din cremene şi modelau vase din argilă, оşi construiau case din lemn şi lut, cu sau fara etaj. оntre timp satele au căzut pradă focului. Traian a pus stăpоnire pe a şaptea parte din spaţiul dacic (14%). In părţile noastre trăiau dacii liberi. Aici au luat fiinţă 2 sate care şi-au оncetat existenţa оn anul 376, оn urma invaziei hunilor. Pe vetrele lor au fost atestate urme de case arse, grămezi de lut ars cu amprente de nuiele, diferite obiecte, mai ales vase de argilă din perioada romană (sec. II-IV) era noastră".
Cele zece movile funerare, ajunse pоnă оn ziua de azi din adоncul istoriei, vorbesc despre luptele оnverşunate date la Gura Căinarului оntre băştinaşi şi triburile nomade care năvăleau din stepele asiatice.
Cea mai timpurie atestare documentară cunoscută a localităţii poartă data de 20 aug. 1588, cоnd voievodul Moldovei, Petru Şchiopul, оi
făcuse danie lui Andrei, hatman şi pоrcălab de Suceava, un rоnd de sate din lunca Răutului, inclusiv Nemteni şi Căinăreşti din preajma rоului cu aceeaşi
familii, inclusiv un preot şi cоţiva băjenari din Ţara Leşească. Pe atunci siliştea avea o bisericuţă de lemn acoperită cu stuf. După 1812 administraţia rusă оi
denumire {Documente privind istoria României. Veacul XVI. A. Moldova. Bucureşti, 1951).
Printr-un hrisov din 15 apr. 1604, оn a doua domnie a lui leremia Movilă, o ceată de răzeşi оşi recapătă "ocina cu heleşteie şi loc de moară pe Răut", deoarece ei au avut privilegii оncă de la loan Vodă eel Viteaz, dar оşi pierduseră documented "оn bătălоa de la cetatea Soroca". Pe cоnd оn scaunul ţării se afla Constantin Movilă (decembrie 1607 -noiembrie 1611) marele paharnic Costea Bucioc cumpără de la răzeşii de aici moşia contra a 480 de taleri. Iar peste ani domniţa Ruxanda, fiica lui Vasile Lupu, la 28 aug. 1670 dă siliştea оn stăpоnirea lui Nicolae Racoviţв.
Recensămоntul populaţiei făcut оn Moldova feudală din 1774 a fixat la Gura Căinarului din tinutul Soroca 30 capi de
repartiză satul Gura Căinarului moşierului Enache Panaioti, care depuse jurămоnt de credinţă ţarului, obţinоnd titlul de nobil. In 1816, după ce Imperiul Rus cоştigase războiul cu Napoleon Bonaparte şi pe meleagurile basarabene se lăsă pacea, Enache Panaioti a ridicat la confluenţa rоurilor Răut şi Căinari o biserică de piatră de o arhitectură aleasă, оn care băştinaşii se roagă lui Dumnezeu şi astăzi. La оmpodobirea casei lui Dumnezeu cu odoare sfinte au contribuit activ Nicolae şi Maria Leonard, оnhumati оn curtea bisericii, ea - оn 1870, el - оn 1876.
Intre timp, la Gura Căinarului se pricopsi cu o parte din moşie şi polkovnikul moldovean Mihalache Iani. In 1817 satul оntrunea 92 de familii ţărăneşti, 3 familii de mazili (categorie privilegiată de agricultori, descendenţi din "slugi domenşti" destituite din dregătoria
la curte) şi 2 preoţi.
оn apr. 1835 găsim Gura Căinarului оn proprietatea boierului Nicolae Leonard cu toate cele 81 de familii de tărani (236
Recensămоntul localităţilor cu o populaţie de peste 500 de suflete, оnfăptuit de autorităţile ţariste оn gubernia Basarabiei оn 1897, a găsit оn Gura
de bărbaţi şi 205 femei). оn localitate mai trăiau doi fraţi mazili - Toader şi Vasile Bulat, precum şi un imigrant polonez cu soţia şi 3 copii - Ignat lavorschi. Reforma agrară din 1868 a rupt din averea marilor proprietari 950 des. de pămоnt, pe care le-a dat оn folosinţă ţăranilor. Dar ţăranii nu aveau cu ce răscumpăra pămоntul, statul rus a răscumpărat pămоntul de la proprietarii respectivi, iar ţăranii au fost obligaţi să plătească (să оntoarcă) suma necesară timp de 49 de ani. Aici să punem accent pe faptul că ţăranii nu dispuneau de inventar agricol şi forţă de tracţiune - ei vindeau pămоntul, la Gura Căinarului s-au făcut boieri tоrgoveţii Oizer Dimant şi Ivan Stepanov. Acesta din urmă a construit, оn 1895, o spaţioasă clădire pentru şcoala parohială.
оn 1893 a fost data оn exploatare linia de cale ferată Bălţi-Floreşti-Rоbniţa, satul ieşi оn lume cu ajutorul noii magistrale de oţel. Acest eveniment a rămas оncrustat pe un pilon al podului de peste rоul Căinari, fixat acum 108 ani.
Căinarului 967 de oameni, 485 de bărbati şi 482 de femei. La оnc. sec. XX оn cele 174 de case din localitate vieţuiau 924 de suflete (Dicţionarul geografic al Basarabiei, Bucureşti, 1904).
Dicţionarul statistic al Basarabiei, scos de sub tipar оn 1923 la Chişinău, atestă aici 564 bărbaţi, 572 de femei, o gospodărie boierească, o bancă populară, o carieră de piatră, o moară , de apă, o şcoală primară mixtă, un post de jandarmi, o poştă rurală, 3 cоrciumi, un sălaş de ţigani. Pe atunci aici era primar Nicolae Procopie, notar - Stefan Ionescu, preot - Serghei Pereteatcov.
Şcoala parohială cu o clasă fiinţa pe lоngă biserică din 1903, iar şcoala laică cu patru clase fusese deschisă оn 1918 оn atelierul moşierului Ion Untu. оn 1923 instruiau elevii trei pedagogi: Teodor Porucic şi Andrei Muşcinschi cu soţia Olga. Din 1931 şi pоnăоn 1944 director al şcolii primare din Gura Qinarului a fost Efim Popescu.
Războiul, foametea şi deportările masive au redus populaţia satului de la
1720 de locuitori оn 1940 pоnă la 1.499 suflete оn 1949. Din bărbaţii plecaţi pe front 23 nu s-au mai оntors la vatră. Numele lor sunt оnveşnicite pe monumentul gloriei militare, оnălţat pe movila pitorescă de lоngă şcoală şi pe o cruce masivă de piatră din cimitir, precum urmează: Balica Mihail Sava (1923-1945), Casapciuc Constantin Vasile (1925-1945), Cazacu Mihail Condratie (1926-1945), Cecan Ion Constantin (1907-1945), Citogri-mbaz Matei Mihail (1907-1945), Cojocari Vladimir Iacob (1908-1945), Cucuruzeac Vasile Petru (1911-1944), Ghecean Gheorghe Macarie (1900-1945), Ilciuc Vasile Andrei (1900-1945), Istrati Ion
1945), Popescu Filip Nichita (1919-1945), Spоnu Andrei Dumitru (1900-1945), Spоnu Petru Isac (1924-1944), Stuceac Valeriu Vasile (1900-1945), Surugiu Mihail Nichita (1900-1945), Vicol Vasile Iordache (1926-1945).
La 30 aprilie 1944 lоngă Gura Căinarului s-a produs un accident de trenuri, fiind striviţi mortal mulţi ostaşi sovietici. Peste ani оnvвţătorul Vladimir Leşencu, ajutat de elevi, a scos jertfele din anonimat, osemintele lor fiind reоnhumate la memorialul din localitate.
11 ţărani din Gura Căinarului au fost mobilizaţi şi luptaseră оn Armata Romвnă, 15 au vărsat sоnge оn Afganistan, 18 locuitori оn anul de foe 1992 au apărat la
Constantin (1923-1944), Leneş Chiril Efim (1899-1945), Leneş Ilarion Petru (1900-1945), Mocaniо Ion Tudor (1900-1944), Nichiforciuc Mihail Xenofont (1900-1945), Nicic Vasile Constantin (1900-1945), Pădureţ Gheorghe Andrei (1900-1945), Pоnzaru Leonid Pamfil (1905-
Nistru independenţa şi demnitatea Republicii Moldova.
Urme grele, tragice au lăsat оn istoria localităţii deportările staliniste. оn 1941 sovieticii au strămutat forţat оn regiunea Tomsk 23 de persoane: Samson Apreutesei cu soţia şi şapte copii, G. F. Cojuhari, Olga Obuhov cu două
fiice, Ion N. Popescu cu soţia şi trei feciori, Ion V. Popecu, Alexandru Zubriţchi cu soţia, fiul şi fiica, toţi reabilitaţi оn 1990 după o perioadă chinuitoare de umilire timp de cinci decenii.
în anii 1944-1947 au fost condamnaţi la muncă silnică оn regiunile transpolare Ion şi Chiril Istrati, Marion Pădureţ şi Nichita Us. Dar cei mai mulţi au gustat "raiul Stalinist" оn regiunile Amur şi Kurgan gospodarii smulşi din vetrele strămoşeşti оn vara a. 1949 formоnd o lungă şi sinistră listă:
Dumitru Bulgaru,
Eudochia Bulgaru,
Vladimir Bulgaru,
Uhar Cucer (Cocer),
Feodosia Cucer, Hie
Cucoş, Maria Curoş,
Nicolae Curoş, Nina
Curoş, Parascovia
Curoş, Timofei Cucoş,
Mihail Fornea,
Nadejda Fornea, Irina
Gavinschi, Axenia
Gonţa, Ecaterina
Gonţa, Elizaveta
Gonţa, Gheorghe
Gonţa, Ion Gonţa,
Maria E. Gonţa,
Maria F. Gonţa, Olga
Gonţa, Valentina
Gonţa, Vasile Gonţa,
Maria Guţu, Matei
Guţu, Nicolae Guţu,
Olga Guţu, Pavel
Guţu, Vasile Guţu,
Anton Istrati,
Alexandra Istrati, Dumiotru Istrati,
Ecaterina Istrati, Feodora Istrati, Larisa Istrati, Olga Istrati, Vladimir Istrati, Grigore Lisnic, Nadejda Lisnic-Curoş, Ana Us, Irina Us, Maria Us, Olga Us, Victor Us, Vladimir Us, Zinaida Us.
La 25 de ani de puşcărie au fost
condamnaţi оn 1951 Alexandru
Gonţa, Dumitru Pădureţ,
Simion Untu pentru participare
оn organizaţia ilegală "Uniunea
Democratică a Libertăţii". Ei оşi
"propusese ca scop răsturnarea
Puterii Sovietice, sperоnd că se
vor găsi adevăraţi lideri care vor
putea conduce răscoala armată".
Doctorul оn ştiinţe istorice Elena
Postică menţioneză оn
monografia "Rezistenţa
antisovieticăоnBasarabia, 1944-1950", editată оn 1997: "Uniunea Democratică a Libertăţii" a activat un an. Majoritatea obiectivelor preconizate n-au fost realizate. La 15 oct. 1951 au оnceput arestările. După mai bine de patru decenii, unul dintre ilegalişti, Simion Untu, avea să declare că prăbuşirea
organizaţiei s-a produs ca rezultat al unei trădări din partea unor provocatori infiltraţiоn organizaţie de către securitate.
După cоteva luni de interogatorii, torturi, maltratări, оn martie 1952, оmpotriva membrilor aşa-zisei "organizaţii insurecţional-teroriste antisovietice "Uniunea Democratică a Libertăţii" s-a deschis un proces judiciar". оn fata Tribu-nalului militar regional Odesa au fost aduse 23 de persoane".
Rebelii din Gura Căinarului au fost reabilitaţi оn 1990.
Cоteva decenii populaţia aptă de muncă, repartizată оn 4 brigăzi, intra оn componenţa kolhozului din Putineşti. Tot acolo s-a aflat şi primăria. Acum comuna uneşte două sate - Gura Căinarului şi Zarojeni. Cooperativa agricolă de producţie de aici "CăiZar" (care exprimă оmbinarea denumirilor Căinari-Zarojeni) număra 447 de cotaşi, оndrumaţi de 12 specialişti, Apoi a apărut SRL "Agrovism" cu o moşie de 1. 666 ha privatizate, incl. 569 ha de livadă.
Pe baza unui punct de prelucrare primară a strugurilor din localitate, ruinat şi părăsit, cоţivaоntreprinzători din or. Bălţi au fondat оntreprinderea industrială "Rusnac", care a angajat 37 de muncitori şi fabrică 14 feluri de băuturi răcoritoare, inclusiv apa minerală curativă de masă "Gura Căinarului", оnalt apreciată pe
piaţa internă şi externă. Ea a obţinut medalii de aur оn 2002 la concursurile Internationale din Kiev, Moscova şi Paris. Izvoarele de sub malul priporos ridică prestigiul satului, оl scot оn lume.
оn dec. 1989, după o оntrerupere de 47 de ani, biserica cu hramul Sfоnta Muceniţă Parascovia şi-a reluat activitatea, avоndu-1 preot pe Grigore Lisnic. Şcoala s-a transformatоn gimnaziu, cu profesori dotaţi şi grijulii. оn Gura Căinarului a făcut primii paşi spre carte Elena Turuta (n. 13 apr. 1950), care a absolvit USM, secţia jumalistică (1972). Din 1972 activează la Biblioteca Naţională оn postul de redactor superior. E şefă a editurii. A elaborat şi a redactat materiale metodice şi bibliografice: "Biblioteca de Stat a RSSM către 150 de ani de la fondare", colecţia "Ce să citim despre Moldova", "Compozitorii Moldovei" etc. A studiat şi a descris experienţa avansată de muncă a bibliotecarilor din Moldova. Redactează publicaţii metodologice şi promoţionale: "Biblioteconomia Moldovei: cadru de reglementare","Bibliotecile publice din Republica Moldova: situaţii statistice", "Calendarul bibliotecarului". Este membru al colegiului de redacţie al revistei "Magazin bibliologic". |
|
