R-nul Străşeni. Atestat la 24 aprilie 1677
NOTA STATISTICA (2005). Distanţe: pînă în centrul r-nal şi st. c. f.
Străşeni - 7 km, pînă la Chişinău - 29 km. Gospodării - 495, populaţia
837 de locuitori. Biserică, gimnaziu, cămin cultural, punct medical,
grădiniţă de copii, 3 magazine şi baruri. Comuna uneşte 2 aşezări -
Ghelăuza şi Saca, cu o populaţie totală de 1.307 suflete.
Sat mai jos de Recea,
оntr-o văgăună cu
deschidere spre rоul
Bоc şi or. Străşeni,
are hotar cu moşiile
localităţilor Negreşti(la sud) şi Tвtăreşti (la
nord), e оntr-o
regiune de coline cu
vii şi livezi. Dealurile
din jur poartă denumirile Budăi,
Ghelăuza, Huba, Recii, Valea Rusului,
Secii.
Pe moşia Ghelăuzei arheologii au descoperit o vatră veche de sat părăsit, care a fiinţat aici cu zece secole оnainte de Hristos, оn epoca timpurie a fierului. Iar movila funerară de lоngă Ghelăuza serveşte mărturie că nomazii, năvălitori din stepele asiatice, au trecut pe aici cu foe şi sabie.
Consider necesar să mărturisesc că, prin anii '60, pe cоnd eram elev, оn curtea unchiului meu Ion Gheorghe Anton , zis şi Tătărăscu, pe atunci conducătorul unei echipe viticole, am văzut cоteva străchini mari de argilă foarte оnnegrite de timp. Din ele mоncau şi beau apв... bobocii şi puii. Interesоndu-mă de originea acestor vase străvechi, am aflat că, оn timpul
desţelenirii unui sector de pămоnt din Valea Ghelăuzei, unde urma să fie plantată o vie, plugul a scos la iveală cioburi şi fragmente de vase din lut. Unchiul meu şi cu alţi cоţiva oameni au luat hоrleţele şi au săpat cu atenţie, descoperind un bordei dacic, оn care au găsit mai multe vase de argilă оntregi. Mai tоrziu aceste artefacte au fost transmise unei expediţii de arheologi de la Academia de Ştiinţe a Moldovei. De altfel, cică, оnsăşi denumirea toponimică Ghelăuza se trage оncă de pe atunci, de la daci.
Iar оn ce priveşte movilele funerare din preajma satului, pe timpuri circula zvonul precum că ghelăuzeanul Gheorghe Munteanu, zis şi Mălache, ar fi avut norocul să găsească оntr-o movilă o comoară cu galbeni de aur, pe care mai apoi şi-a cumpărat atоta pămоnt, оncоt devenise eel mai bogat răzeş din sat.
Siliştea de pe actuala vatră a fost menţionată оn scris la 24 aprilie 1677. (Sava A.V. Documente privitoare la tоrgul şi ţinutul Orheiului. Bucureşti, 1944). Apoi aproape un secol cronicarii au trecut-o cu vederea.
Abia la 20 decembrie 1816 aflăm că păhămiceasa Ileana Ursu, după 28 de ani
de văduvie, lasă testament fiicei sale, măritată cu Enache Izmană, prin care-i dădea zestre moşia din Ghelăuza. Iar peste un an, la 21 aprilie 1817, preciză оn testament "i-am dat fetei mai mari Zoiţa ocina Ghelăuza cu moară la apa Bоcului." Zoiţa posedaоn Ghelăuza şi Saca 306 desetine de pămоnt, dar trăiaоn Sireţ. Rămasă văduvă, la 10 decembrie 1821 administraţia ţaristă оi recunoscu dreptul de nobil moştenit de la părinţi, i se confirmă acest drept ei şi copiilor săi, lui Manolache (24 ani), Constantin (22 ani), Enache (18 ani), Alecu (10 ani).
Recensămоntul din 1859 a fixat оn satul răzeşesc Ghelăuza 40 de case, 100 de bărbaţi şi 82 de femei. оn 1870 satul număra 60 de curţi, 152 bărbaţi şi 132 femei. Ţineau 140 de vite mari cornute si 800 de oi. оn următorii cinci ani s-au
mai zidit 4 case, populaţia rămase cam la acelaşi nivel, deoarece holera din 1872 lăsase urme tragice. оn 1884 răzeşii stăpоneau 220 desetine de pămоnt, iar boierii loan Redelea (poreclit Rоdea) şi Hacic Hacicov (poreclit Hоşcu) - cоte 250 desetine . оn 1898оncepu construcţia unei clădiri pentru şcoala de alfabetizare care era оntreţinută din banii răzeşilor şi se afla оntr-o casă particulară. оnvăţător fusese numit Ion Voloh, оnlocuit оn 1903 de Nichifor Straistari din Zubreşti.
оn vorbirea băştinaşilor aşezarea era numită Helauza. Cu acest nume a intrat ea şi оn Dicţionarul Geografic al Basarabiei, editat de Zamfir Arbore оn 1904 la Bucuresti: "Helauza, satоn judeţul Chişinău, volostea Vomiceni, aşezatоntr-o vale, ce se deschide din stоnga, оn valea
Bоcului. Are o populaţie de 660 suflete de romвni răzeşi, care posedă 262 desetine de pămоnt. Imprejurul satului sunt vii."
Către 1910 populaţia aşezării se reduse la 521 de inşi. Cinci fraţi Hacicov
- Tigran, Vartan, Ohan, Arternii si Asvatur
- aveau aici оn proprietatea lor cоte 95
desetine de pămоnt cultivate оn mare parte
cu viţă de vie. Din struguri storceau sue
pe care-1 comercializau fabricii de vin din
Călăraşi, asigurоndu-şi un bun beneficiu.
Fostul pedagog Mihail Arventi, care timp de 4 ani оnvăţase copiii din Ghelăuza, a fost mobilizat оn armata ţaristă şi trimis pe frontul primului război mondial, de unde nu mai dвdu semne de viaţă.
Anul rebel 1917 aduse mari оnvălmăşeli şi оn Gubernia Basarabia. Sfatul Ţării, care considera Rusia o "оnchisoare a popoarelor", la 27 martie 1918 votă unirea cu Romania, după care 55 de ţărani nevoiaşi din Ghelăuza şi Saca au fost оmproprietăriţi cu pămоnt confiscat din moşiile boiereşti. In 1923 Ghelăuza оmbrăţişa 180 de curţi, 720 de locuitori. Aveau 2 mori, o şcoală primară, avea moaşă şi o cоrciumă. Peste zece ani, printre gospodarii оnstăriţi din sat se evidentiau Gheorghe Munteanu (70 ha) şi Ion Hacicov (50 ha). Şcoala primară avea doi оnvăţători - Petru Alexandrov şi Vasilisa Codreanu, a'mbii оn vоrstă de 23 de ani, care instruiau 103 din cei 179 de copii de vоrstă şcolară.
Puterea sovietică, adusă оn 1940 pe tancuri, a găsit оn Ghelăuza 503 podgoreni. Mulţi săteni, оngroziţi de invazia roşie, izbutiseră să se refugieze peste Prut. Apoi se dezlănţui războiul şi pe cоmpul de luptă căzură: Anton Gavril Gheorghe (1925-1945), Bahmun-teanu Ion Gheorghe (1905-1945), Calarasanu Hie Zaharia (1924-1945), Cara Ion Ion (1911-1945),
Cara Mihail Ion (1913-1945), Cotelea Ion Simion (1920-1944), Donică Anton Ion (1904-1945), Donoagă Andrei Axentie (1925-1945), Donoagă Spiridon Petru (1922-1945), Eni Alexandru Gavril (1924-1945), Leca Alexandru Gheorghe (1925-1945), Maleca Emanoil Nichita (1924-1945), Maleca Gheorghe Atanasie (1925-1945), Rusu Pavel Zaharia (1908-1945), Verbitchi Gheorghe Stefan (1909-1945).
După război au mai urmat epidemii, foamete, deportări. Codrenii ridicaţi de aici оn Siberia - Gheorghe Munteanu şi Andrei Anton - alcătuiesc o listă comună cu cei din Negreşti şi Saca.
оn 1949 la Ghelăuza a fost organizat kolhozul "Drumul nou", primul preşedinte fiind ales din rоndul gospodarilor din sat. Acesta se numea Nichita Zaharia Donică, om care făcuse carte la "rusul celălalt", adică pe timpul ţarismului, şi cunoştea bine
limba rusă. Fiind inclus
initial оn lista pentru
deportare, el a izbutit să
obţină o audienţă la
comisarul raiona
NKVD, care dirija
expedierea deportaţilor
din gara Străşeni.
Vorbind o rusă perfectă,
Nichita Donică i-a
demonstrat comisarului
că nu este kulak, că n-a
exploatat pe nimeni, ci
şi-a lucrat cele circa 20
ha de pămоnt cu ajutorul
propriilor copii - 4 la
număr. Comisarul a
rămas măgulit de faptul
că "chiaburul" vorbea bine rusa, hotărоnd
să-1 elibereze de la deportare, dar cu o
singură condiţie: să accepte un loc de lider
оn organizarea kolhozului оn sat. Nichita
Donică a căzut de acord, dar peste cоteva
luni, decepţionat de "Drumul nou", şi-a dat
benevol demisia din funcţia de preşedinte.
Mai tоrziu, populaţia din Ghelăuza, organizată оn 3 brigăzi, cоteva decenii au aparţinut k-zului "Viaţa nouă" din Negreşti. Primăria mulţi ani s-a aflat tot оn Negreşti, iar reforma administrativ-teritorială din 2002 i-a dat Ghelăuzei statut de comună. Primăria face abia primii paşi оn economia şi amenajarea satului.
Tudor TOPA
Bibliografie
Anuarul Romвniei pentru comerţ, Industrie, meserii si agricultură. Bucuresti, 1925-1926.
Bezviconi Ghcorghe. Boierimea Mold-ovei dintre Prut si Nistru. Bucuresti, 1940, vol.1.
Dicţionarul statistic al Basarabiei. Chişinău, 1923.
Petrca Igor (autor de proiect şi producător). "Ghelăuza". Chişinău, 2002.
Sava A.V. Documente privitoare la tоrgul şi ţinutul Orheiului. Bucureşti, 1944.
NOTĂ DE UZ ACTUAL
Cod postal - MD-3753.Tel. primăriei - 0-237-92-736.
