R-nul Rezina. Prima atestare documentară la 23 febr. 1448
NOTA STATISTICA . Distanţe: pină in c-rul r-nal -17 km, pină la st.c.f. Şoldăneşti- 35 km, pină la Chişinău - 95 km. Suprafaţa - 24,8 km. Populaţia - 2.389 de oameni. Piaţă locală de mărfuri agricole şi industrial. Monument in memoria sătenilor căzuţi in eel de al doilea război mondial. Biserica "Sf. loan Botezătorul". Drumuri -13 km (cu imbrăcăminte dura - 6 km). Fintini -106. Şcoală medie, 2 biblioteci, casă de cultură cu instaiaţie de cinema, oficiu postal, filială a băncii de economii, grădiniţă de copii, staţie de telefoane, stadion, ambuiatoriu, 6 magazine şi baruri, moară, oloiniţă.
Spre Rezina urcă şi coboară dealurile, dar cum trece de turnul de retranslare TV şi ajunge la intersecţia Cinişeuţi, trebuie so apuci la dreapta dacă vrei să ajungi la Echimăuţi. Această bucată de şosea îţi va arăta satul pitit între dealuri, depănîndu-şi în tihnă zilele.
Satul Echimăuţi e' atestat într-un document din 1495 (7003), 24 ian., de la Vaslui în cartea domnească de întăritură de la Stefan cel Mare nepotilor lui Sima Rugină pentruimpărţirea moşiei. In această carte pe tlngă alte sate - Todireni, Liudeşti, Bnnzeni, pe Bărlad, Zăharna, pe Nitru Horodişte - este menţionat şi s. Echimăuţi, cu toate că figurează cu denumirea Iurcăuţi. E acelaşi sat, chiar şi atunci clnd într-un alt document îl găsim cu denumirea Ieţcani.
S-ar mai putea adăuga la aceste nnduri: e o primă atestare scrisă, deşi
satul e şi mai vechi.
"Suret de pi ispisocu vechi sîrbesc de la Stefan Voievod din Ţara Moldovei, scris de Şendre Cirjă în Vaslui la let 7003, ghenari 24, care ispisoc fiind ruptîn patru bucăţi s-au putut alege aceste cuvinte, care mai gios s-au scris..."
Aici urmează denumirea satelor
menţionate mai sus, ca să citim apoi mai departe:
"Deci şi noi, văzind a lor de buna voie împărţire, ci şi-au împărţit ei între dinşii de buna voie, noi, aşijdere, şi de la noi le-am dat şi le-am Tntărit lor, mai susăle numite sate, şi satul Iracoviţeni. Şi spre aceasta este credinta domniei mele de mai sus numit noi, Stefan Voievod, şi credinta tuturor boierilor noştri, ai Moldovei, mari şi mici."
E fixat, de asemenea, că din 1. sirbă acest document e tradus (tălmăcit) de Constantin diac pitar in Ieşi. la 1809, iunie 25. adică deja cu 4 secole mai ttrziu. Dar se poate observa că şi acest document a fost emis in baza unui alt document, şi mai vechi, dar care a fost rupt in patru, ca să fie apoi şi descifrat de un oarecare Sendre Ctrjă din Vaslui, probabil. un bun cărturar de i-a crezut chiar domnitorul Ţarii Moldovei, şi nu un oarecare alt domnitor, ci chiar Stefan eel Mare. Deci "7003, ghenari 24" nu e data primului document, ci al celui făcut de Sendre Cirjă de pe documentul rupt.
Dar clnd a fost emis primul document, cel rupt In patru? Nu cumva încă de pe timpul lui Alexandru cel Bun? Deşi nu e exclus. Grăitoare In acest sens pot fi şi obiectele bizantine din sec. VI, VII, IX, XIII, descoperite pe aceste meleaguri, obiecte
ce sînt o mărturie a relaţiilor cu ţările creştine civilizate de pe litoralul Mării Mediterane. Ş-apoi şi săpăturile arheologice din 1961 in vechea aşezare întărită de aici, datind cu sec. IX - XI, au scos la iveală o cruciuliţă din bronz, lucrate prin turnare şi ornamentată cu un orificiu pentru suspendare - de asemenea, o mărturie a creştinismului pe acest meleag.
Primii oameni, după cum constată specialiştii, s-au aşezat aici cu traiul in timpuri străstrăvechi. De pe urma lor s-a păstrat locul unde ei au staţionat. Aici se găsesc oase de animale, cărbune de lemn şi diferite unelte f acute din cremene, tipice pentru epoca numită paleoliticul ttrziu, care se datează cu mileniile 40-12 î.Hr.
Primul sat s-a format aici circa 3000 de anil. Hr. Locuitorii lui aveau un mod de viaţă sedentar, făceau case din lemn cu unul sau două etaje, se ocupau cu agricultura, cresteau vite comute. Din meşteşuguri cele mai dezvoltate erau conf ecţionarea uneltelor de muncă din cremene şi modelarea oalelor din lut. Satul a ars, fiind părăsit de către locuitori. Pe vatra părăsită se observă urmele caselortn chip de grămezi de lut ars, se găsesc diferite obiecte, mai ales oale de lut, de culoare roşie, pictate cu vopsea cafenie sau albă, tipice pentru epoca eneolitului, care se datează cu mileniile IV-III î. Hr. După tragedia din eneolit mult timp oamenii nu se
aşezau aici cu traiul. Arheologul Ion Hîncu. doctor In istorie, arată că lucrurile s-au schimbat numai după cucerirea Daciei de către Impend Roman in a. 106 e.n. Aici s-a format un sat care a existat pînă la năvălirea hunilor din a. 376 e.n. Casele locuitorilor iar s-au prefăcut in grămezi de lut ars. In dănmăturile acestora se găsesc diferite obiecte, mai ales, oale de lut, tipice pentru epoca romană in istoria Moldovei, care se datează cu secolele II-IV e.n. Apoi, tocmai prin anii 700 e. n. pe aceste meleaguri s-a stabilit cu traiul o grupă de oameni, formtnd un sătuctn jurul unui izvor. Satul se dezvolta lent, dar după a. 940 e. n. iar a fost invadat de nişte bejenari slavi, veniţi tocmai din bazinul riului Nipru, regiunea oraşului Kiev, cunoscuţi în cronici sub denumirea ulici. Ei n-au vrut să se supună Kievului şi s-au deplasat în bazinurile riurilor Bug şi Nistru. Stabilindu-se cu traiul în satul menţionat, bejenarii ulici au fortificat aşezarea, făclnd de jurlmprejur un şanţ adinc şi un val mare de pămînt, pe creasta căruia au înalţat o palisadă din lemn şi piatră. Această activitate ne face să presupunem că ulicii n-au găsit limbaj comun cu băştinaşii, pregătindu-se de apărare. Cetatea însă nu le-a ajutat ulicilor. In jurul anului 1050 cetatea a fost incendiată, iar locuitorii au părăsit-o definitiv. Cunoscutul arheolog moscovit Gheorghi B. Fiodorov a efectuat aici cercetări de teren de mare amploare.
Ca urmare au fost colectate materiale arheologice de valoare ştiinţifică, ce ilustrează istoria aşezării. Locul, pe care echimăuţenii de azi îl numesc Cetăţuia, nu despre această cetate oare ne aminteşte.
Oricum, în acest sens, specialiştii mai au de lucru. Şi cine ştie? Pot surveni rectificări spre o mai desăvărşită istorie a satului Echimăuţi.
Am arătat că data de 24 ian. 1495 e o primă atestare a Echimauţilor, dar avem un document despre Echimăuţi şi mai vechi. Chiar în aceeaşi culegere de documente -"Moldovaîn epoca feudalismului", vol. II - o altă ştire despre Iurcauti se referă la anul 6956 (1448), februarie 23. E cartea domnească de întăritură de la Roman Voievod starostelui Podoliei şi Cameniţei, panului Didrih Buceaţki, pentru satele Vasilov pe Nistru, Borisovo, Cuciurov, Lenţovici, Iurcauti şi Verbăuţi. Deci, s. Iurcauti la 1448 deja exista. Fie sub domnia lui Ilieş Vodă (tatăl lui Roman II, fie sub domnia bunicului Alexandru eel Bun.). Dar timpul iar nu ne-a alintat cu alte documente. Abia în 1709 la 23 iunie, depistăm din catalogul documentelor moldoveneşti o informatie că anumite părţi din moşia Echimeştilor de lingă Cinişeuţi îi rămîne Nastei, fiicei lui Chiriac Sturza. Echimeştii, desigur, sînt Echimăuţii, fiindcă alt sat cu nume asemănător lingă Cinişeuţi nu există.
Victor Ladaniuc
Bibliografie.
Afanasiev-Ciujbinşki A. Poezdka v iujnuiu Rossiiu. Ocerki Dnestra. Sankt-Petersburg, 1863.
Figuri contemporane din Basarabia Chişinău, 1939.
Bogdan loan. Documentele lui Stefan eel Mare. Vol. I. Bucureşti, 1913.
Documente din Basarabia. Chisinău, 1928.
Paul Mihail. Documente şi zapise moldoveneşti de la Constatinopol. 1607-1806. Iaşi, 1948.
Zapiski Odess kogo obscestva istorii i drevnostei. Vol. XXVIII. Odesa 1910.
NOTA DE UZ ACTUAL
Cod postal — MD-5416. Tel.primăriei - 0-254-47-236, 0-254247-238.
