UAT din stinga Nistrului. Atestat în l793
NOTA STATISTICA (1 ian. 2004). R. Nistru. Populaţia - peste 1.100 de
oameni. Casă de cultură, şcoală medie incompletă, 2 biblioteci, oficiu postal,
punct medical, grădiniţă de copii. Distanţe: pină la Dubăsari - 7 km, pină
la Chisinău - 45 km.
De la
Dubăsari pînă ia
Grigoriopol, pe
traseul care uneşte
aceste 2 localităţi
urbane, numaidecît
treci prin satele
Lunga, Djerzinskoe şi
pe lingă Doroţcaia.
Cele 7 movile funerare din
imprejurimile satului ne vorbesc clar că
aici au vieţuit oameni din cele mai vechi
timpuri. Nomazii de clmpie îi atacau pe
băştinaşi, voind să le ia avutul, dar
băştinaşii nu-1 cedau atit de uşor şi adesea
îi răpunea in luptă. Tumulii rămaşi de la
ei ne vorbesc anume despre acest lucru.
La începuturi localitatea figura cu
denumirea Carantin, o denumire la fel
de anapoda, ca şi cea actuală. Vorba e
că la sf. sec. XVIII a fost dat publicităţii
primul statut detaliat şi statele unor puncte
sanitare de izolare In zonele contaminate.
Intre aceste puncte e şi eel de aici, care a
dat şi denumirea localităţii - Carantin.
Cercetările istorice nu ne due mai departe
de anul 1793, deşi chiar şi data aceasta
e destul de convenţională, deoarece doar
bănuim că respectivul punct de carantină
trebuia să se afle într-o localitate umană,
cît de mica. Iar mai tîrziu doar foarte
frecvent apare siliştea Carantin, după ortografierea cuvintului rusesc. Această atestare trezeşteîntrucîtvaindoieli, ţintnd cont că după 1793 mult, foarte mult timp, aproape un secol nu se mai pomeneşte de vreo silişte pe acest loc. Abia în 1862 savantul A. Zaşciuc pomeneşte că vis-a-vis de Criuleni, adică peste Nistru, mai stătea clădirea fostei carantine dubăsărene. Localitate sau numai o clădire pentru sediul punctului sanitar, unde circula şi podul plutitor? Nu ştim. De aici pornind, iar se lasă tăcerea, ca numai în sec. XX să devină mai frecvente informaţiile despre această localitate cu nume anapoda - Carantin.
Astfel, în 1908 aflăm că satul avea şcoală de alfabetizare, care în acel an trece din subordinea bisericii în cea a oraşului Dubăsari şi devine populară, iar zemstva distribuie şi ceva bani pentru întreţinerea ei (Tn 1911 - 50 rub.). Conform situaţiei din 15 dec. 1913 în catalogul şcolii erau înscrişi 36 de băieţi şi 24 de fete, a celei din 15 dec. 1914 -33 de băieţi şi 27 de fete.
Pas cu pas, an cu an vine şi vremea bolşevicilor şi a komsomoliştilor. In 1923 k-zul aşa şi se numea - "Bolşevik". Apoi aici apare s-zul "Dzerjinski". La 10 martie 1935 pentru prima data descoperim
denumirea satului - Dzerjinski, cînd din totalul de 171 de gospodării tărăneşti 15 mai rămlneau in afara k-zului.
In 1937 a fost supus represiunilor Ivan
Cazarenco. De
asemenea, e acuzat de
spionaj In favoarea
Romaniei, e condamnat
la moarte şi executat la
6 ian. 1938. Tot in 1937
e condamnat la muncă
silnică, pe 10 ani, sub
aceeaşi acuzaţie Ivan
Malamen. E condamnat
la moarte Alexei
Rudacov. Pentru că, cică,
a fost agent al Serviciului
romăn de spionaj, e
condamnat la moarte
Victor Sosniţchi. In 1938
e represat Iacob Foghel.
Pentru colaboraţionism e
dus pe 10 ani la muncă
forţată Nicolae
Copacenco. In fine, în 1949, sint deportate Eudochia Ermurache şi fiica sa Raisa.
In războiul din 1941-1945 sint răpuşi de focul aducător de moarte:
Constantin Belinschi, Terentie Burdiuja, Valentin Calincovici, Andrei Cortinschi, Andrei Gaiduchevici, Gavril Gavrilov, Ivan
Povarov, Emanuil şahnovschi, Efrem Vlasiuc.
După război k-zul "Bolişevik" îşi reia
activitatea. Preşedintele lui, P. Cojuhari,
devine deputat în
Sovietul Suprem al
URSS. Unii săteni
lucrează în s-zul
"Dzerjinski". De
multă hărnicie dă
dovadă şefa de
echipă Pelaghia
şustiţchi, ea devine
Erou al Muncii
Socialiste.
În 1979 satul
avea 1.204 oameni
(559 de bărbaţi şi
645 de femei), în
1989 - 1.479 de
oameni (719 bărbaţi
şi 760 de femei).
Cele mai bune vinuri
aromatizate se produc în aceşti ani aick
Recolte bogate dau legumăriile şi livezile
de palmetă. După 1992, cînd se
declanşase războiul de pe Nistru, în sat
se mai păstrează gospodăriile agricole
colective, dar treptat ele se descompun
de la sine.
Victor Ladaniuc
Bibliografie
Kocerghin V. A. Nabroski po istorii goroda Dubossar! i prilejascego Podnestrovia. 1648-1870. Odesa, 1911.
Postanovlenia Tiraspoliskogo uezdnogo zemskogo sobrania za 1889 god. Tiraspol,
1889.
Semenov-Teanişanski V. P. Rossia. Polnoe gheograficeskoe opisanie naşego otecestva. Vol. XIV. Sankt-Petersburg. 1910.
NOTA DE UZ ACTUAL Cod postal -MD-4501.
