R-nul Rîscani, com. Duruitoarea Nouă. Atestat în anul 1493
NOTA STATISTICA . R.Prut. Distanţe: pină la st. c. f. Brătuşeni
- 24 km, pină la c-rul r-nal - 32 km, pină la Chişinău - 206 km. Suprafaţa -
2,3 kmp. Gospodării - 93, populaţia - 216 locuitori. Biserica Sf. lerarh Nicolae (1916). Fondul locativ - 4,8 mii mp. Case cu gaz lichefiat - 84. Fîntini -
18. Drumuri - 4 km. Cămin cultural, bibliotecă, magazin.
Pe aceste
locuri au venit nişte
oameni cu 14 mii de
ani In urmă. Specialiştii au stabilit chiar
şi locul unde au
staţionat ei, Aici se
mai găsesc uneori
obiecte de cremene, tipice pentru epoca istorică de atunci.
Ea se numeşte In ştiinţă paleolit şi tine de
mileniile 40-12 î. Hr. însă conform
cercetărilor arheologice, efectuate pînă
în prezent, primul sat s-a format cu cca
5.000 de aniîn urmă. Locuitorii lui făceau
case din lemn şi le ungeau cu lut amestecat
cu pleavă. Ei se ocupau cu prelucrarea
solului, creşterea vitelor, practicau diferite
meşteşuguri necesare pentm gospodărie,
eel mai dezvoltat fiind olăritul. Locuitorii
modelau oale de diferite forme şi mărimi,
înfrumuseţîndu-le cu briuri incizate şi
pictate. Majoritatea uneltelor de
gospodărie se făceau din cremene, oase
de animate şi lut, cu toate că era
cunoscută şi arama. Satul a fost ars,
probabil, în rezultatul năvălirii asupra lui
a altor popoare nomade şi barbare. Pe
locurile caselor se găsesc cantităţi mai
mari de lut ars, dar şi diferite obiecte sau fragmente de obiecte, mai ales, de oale de lut, tipice pentru epoca eneolitului, perioadă cronologică, ce tine de mileniile IV-IIlî.Hr.
După tragedia din eneolit mult timp oamenii n-au mai încercat să se oprească pe aici. Aproximativ cu 2.400 de ani în urmă pe aceste locuri s-a fondat o nouă aşezare umană. Dar şi acest sat a fost devastat. De data aceasta de triburile germanice ale bastarnilor, în jurul a. 200 î. Hr. Pe vatra părăsită, de asemenea, se observă urme de case arse, se găsesc diferite obiecte tipice pentru epoca timpurie a fierului, perioada sec. IV-1II î. Hr. După cucerirea Daciei lui Decebal, în a. 106 e. n., de către armatele Imperiului Roman, condus de împăratul Traian, aici iar s-a fondat un sat. El a existat pînă la năvălirea hunilor. Adică pînă în a. 376 e. n. Aceştia, la rin-dul lor, au devastat şi acest sat.. Locurile Topor de cremene. caselor se pot deosebi
deja chiar prin grămezi de lut ars. Ele se observă bine şiîn zilele noastre. Se găsesc şi diferite obiecte, mai ales, hlrburi de oale, proprii epocii romane (sec. II-IV e. n.).
Oamenii din nou mult timp n-au riscat să formeze pe aici vreo aşezare. Tocmai peste aproximativ 200 de ani aici s-a format o silişte nouă, dar oamenii încă locuiau în bordeie adinci, ce semănau cu nişte vizuini. Satul a existat ptnă prin a. 900 e. n., clnd iarăşi a fost devastat de nomazii de cimpie, şi pe aici se observă urme de locuinţe şi se găsesc anumite obiecte tipice pentru epoca migraţiei popoarelor din sec. V1II-IX.
După cum se vede, nomazii războinici, veniţi încoace cu scopuri de prădăciune, au poposit pe aceste meleaguri de mai multe ori în decurs de secole şi au lăsat
lucru, le opuneau rezistenţă tîlharilor. Lîngă satul actual Dumeni s-au păstrat 17 mo-vile funerare de acestea. Movilele, deşi sînt morminte ale unor războinici, veniţi după jaf, ele reprezintă şi unicele mărturii privind relaţiile dintre băştinaşi şi nomazii de cîmpie. Relaţii, desigur, antagoniste, dar movilele funerare sînt vestigii istorice, care trebuie păstrate şi cercetate de către specialişti pentru binele ştiinţei istorice, în memoria strămăşilor, care au avut de trait zile negre din cauza războinicilor de cîmpie, care veneau tocmai de dincolo de munţii Ural.
Pe această gură de raiîn forma de peninsula două veacuri încheiate şi-au avut azil, altar de rugăciuni şi arie de muncă fraţii şi călugării de la Mănăstirea
urme dureroase pe corpurile fostelor silişti. De la ei, însă, au rămas şi nişte movile mari de pămînt, care sînt semne pe locurile, unde ei îşi îngropau tovarăşii căzuţi în luptă cu băştinaşii, care, clar
Căpriana din Codrii Străşenilor, de la Mănăstirea Golia din Iaşi, de la Mănăstirea Vatoped de pe Sfîntul Munte din Grecia. Dar vîrsta localităţii Dumeni, după cum ne-o arată cercetările
arheologice, e mult mai căruntă, decît ne-o vădesc primele atestări documentare. Siliştea a fost menţionată pentru prima data In sens in 1493 ca "sat la Ezerul Alb
căpătui cu jumătate din moşia s. Dumeni boierul Efrem Haşdeu. Pe 28 iulie 1766 Domnitorul Grigore III Ghica porunci vornicului de poartă Ion Robul llngă Telineşti pe Prut", sat între Şerbaca si Văratic, daruit Mănăstirii Căpriana" (Mihai Costăchescu. Documente moldoveneşti de la Stefan eel Mare. Iaşi, 1933).
Iezerul Alb nu mai este, dar adevăr e, că această ocină s-a aflat ctndva In proprietatea Mănăstirii Căpriana, apoi a trecut in posesia Mănăstirii Golia din Iaşi.
Treptatîn Dumeni şi-au procurat părţi de moşie, întărite prin urice domneşti, Fiodor Piratul (9 iunie 1599) şi Dumitrache Chiriţă (4 aug. 1609). La 12 apr. 1613 diacul Lupu din Dumeni, zis şi Gherman Călugăr, apăru martor In Micleuşeni. Prin cartea domnească semnată de voievodul Moise Movilă la 8 apr. 1631 deveni stăpin pe o parte din ocina Dumeni boierul Dumitru Buhuş. In timpul domniei lui Vasile Lupu aici se
determine părţile de moşie ale Mănăstirii Golia "în Dumeşti şi Telineşti", date mai apoi în arendă lui Miron Scorţescu. Intre anii 1812-1821 o mare parte din moşia. Slobozia-Dumeni, ocolul Prutul de Jos, ţinutul Hotin, apartinea Anastasiei Feştilă. In 1835 satul număra 6 familii de boieri (cu acte de proprietate din 15 martie 1799), 11 familii de mazili (cu documente din 8 dec. 1790 şi 24 iulie 1783), 6 familii de ruptaşi (cu urice din 1815).
Recensămîntul populaţiei din 1859 a constatat în Dumeni 26 de ograzi cu 92 de locuitori. In anii 1861-1865, conform datelor aduse de statisticeanul burghez rus Alexandr Egunov, Mănăstirea Golia po-seda la Dumeni şi Teleneşti pe Prut 758 des. de pămînt şi 79 des. de pădure. Iţec Strimbean cumpără în 1868 de la nobilul Rosetti 315 des. de pămînt in moşia
Dumeni şi 585 des. la Costeşti. In 1880 apăru proprietar Mănăstirea Vatoped, care stăpînea la Dumeni-Teleneşti (zis şi Podul-Gherman) 304 des. de teren, 296 des. de nadeluri şi 65 des. de toloacă. Răzeşii aveau 206 des. Către sf. sec. XIX satul Teleneşti pe Prut dispăru.
Celor ce au avut de suferit de pe urma inundaţiilor din 1889 zemstva judeţeană şi caznaua gubernială le-au acordat un ajutor in sumă de 797 rub. La 2 iulie 1893 o ploaie cu grindină îngropă semănăturile in pămlnt, satul rămase sărac şi flămtnd.
Ion Hăncu, Tudor Ţopa
Bihliografie
T. Costăchescu M. Satul şi tirgul Teleneşti din judeţul Orhei. Iaşi, 1930.
Demcenco T. I. Issledovanie kurganov v Rtşkanskom raione. Arheo-loghiceskoe issledovanie Moldavii. Chişinău, 1988.
Documente privind Istoria Romăniei. Veacu! XVII. A. Moldova. Vol. II. Bucuresti, 1954.
Ghibănescu Gh. Surete si izvoade. Vol. XXII. Iaşi, 1929.
Purişkcvici M. V. MaterialT o zemleah, nahodeaşcihsea v Bessarabskoi gubernii, imenuiuşcihsea preklonennimi sveatlrn mestam na Vostoke. Chişinău, 1911.
Svod pameatnikov kulitun. Maket. Chisinău, 1987.
NOTA DE UZ ACTUAL Cod postal — MD- 5619. Tel. primăriei - 0-256-77-236.
