R-nul Sîngerei. Atestat la 16 februarie 1570
NOTĂ STATISTICĂ . R. Ciulucul Mic. Distanţe: pînă în
c-rul r-nal - 33 km, pină la st. c. f. Bălţi - 40 km, pină la Chişinău - 95
km. Suprafaţa - 24 kmp. Gospodării - 692. Populaţia - 1.168 de oameni.
Biserica "Adormirea Maicii Domnului" (1903). Fondul locativ - 35 mii
mp. Case, ap. - 689, cu instalaţii de gaz lichefiat - 680. Fintini - 67.
Drumuri (cu imbrăcăminte dura) - 3 km. Moară, oloiniţă, şcoală medie
I, cu predare in limba romănă, casă de cultură, 2 biblioteci, pavilion de prestări servicii, punct medical, grădiniţă de copii, oficiu postal, cantină, 2 magazine, stadion.
E aşezată
la poalele unui deal
cu altitudinea de 314
m, pe surpături de
rîpi şi dumbrăvi
pitoreşti, cu pllcuri de
arbori şi tufari, care
predomină peste văile nurilor Cula (la sud)
şi Ciulucul Mic (la nord). Prin fata satului
se aşterne noua automagistrală Chişinău-
Chişcăreni-Bălti şi un lung şirag de iazuri
adăpate de Ciulucul Mic. Peste rîu, un
drumuşor străjuit de copaci bătrini duce
la schitul Bocancea cu hramul "Sfinţii
Apostoli Petru şi Pavel". Satul Bocancea-
Schit are 337 de locuitori. Un alt sătuc
din raza comunei poartă numele Vadul
lui Vlad, numără 419 oameni şi aproape
că se contopeşte cu Dumbrăvrţa. Călătorii
de pe autostrada naţională le iau drept o
singură aşezare. Mai sus pe Ciulucul Mic
se află marile localităţi Coşcodeni şi
Bursuceni.
"Primii oameni s-au stabilit aici cu traiul cca 12 mii de ani în urmă, constata regretatul savant-arheolog Ion Hîncu. Aici
s-au găsit obiecte de cremene tipice pentru epoca paleoliticului, mileniile 40-12 î. Hr.".
Dumbrăviţa, atestată in scris la 16 febr. 1570, a crescut ca şi Ciuciuenii şi Bocancea-Schit pe întinsa moşie Vadul lui Vlad. Toader Cirlan "ot Dumbraveni pe apa Ciulucul Mic" apare la 7 iunie 1794 martor în s. Htrceşti. La 5 mai 1606 Harbor eel bătrtn lasă moştenire prin testament ocina şi satul Dumbrăviţa nepotului său Gheorghiţă, fiul căpitanului Stefan. In 1629 o parte din moşia de aici o stăpînea boierul Petrascu Iordache. Cu vre-o 40 de ani mai tlrziu (sept. 1669) Anita Hînculeasa vinde lui Petrascu loardache 1/3 din ocina sa. Pe atunci satele podgorene pe Ciuluc intrau în tinutul Işi.
Răzvrătiţii din ceata lui Hîncu, care arătau nesupunere faţă de domnitorul Gheorghe Duca, susţinuţi de codrenii din Dumbrăviţa, în anii 1671-1672 îi urmăresc şi îi atacă vitejeşte pe tătari în Valea Ternuşei, devenind un vifor în lupta cu cotropitorii turanici şi trădătorii de neam.
Peste un secol, la 28 iunie 1763, voievodul Grigore Calimah îi porunceşte lui Costache Hîncu să stabilească hotarul moşiei lui Nicolae Cogîlniceanuîn Hîrceşti şi Dumbrăviţa. In 1770 a fost construită şi sfinţită biserica de lemn din Dumbrăviţa. Peste 2 ani administraţia militară rusă a luat la catastif Tn Dumbrăviţa, cu scop de a-i impozita, 23 de capi de familie, inclusiv 3 mazili (boieri rămaşi fara slujbă), 8 ruptaşi şi 12 călăraşi ai atamanului Călăraş, 2 clerici, fiind calificaţi "diferiţi boieri" (razrae pomeşciki).
La 9 aprl. 1780 Toader Porcescu şi Mihalache Ciuhoreanu depun mărturii în
s. Măgurele, iar Andrei Buruiană la 30 sept. 1787 apare martor în horatnica din Bogzeşti. Codrenii din Dumbrăviţa erau răzeşi vrednici, cu demnitate, care-şi ştiau rostul vorbelor. De aceea au fost adesea atraşi în judecarea conflictelor iscate în satele vecine. In 1788 arnăutul Pavel Buruiană a trimis fiul în locul său să facă slujba în armata rusă, pornită cu război asupra Porţii Otomane.
Din cele 187 de familii din Dumbrăviţa la sf. sec. XIX cam vre-o 70 de săteni posedau cîte 1-3 des. de pămînt, 39 -cîte 4-5 des., 43 - cîte 6-10 des., 12 -cîte 11-15 des, 10 aveau 16-20 des. Deci, era un sat înstărit, cu documente răzeşeşti din moşi-strămoşi. Răzeşii din neamul lui Ioniţă Uscatu mai stăpîneau părţi de moşii şi în Hîrceşti. Dar boierul Sturza şi cinovnicul Ciuhureanu au acaparat cu timpul 1/4 din pămînturile răzeşilor.
Vladimir Nicu ,Tudor Ţopa
Bibliografie
Arhiva Romănească. Fundaţia culturală Mihail Kogălniceanu. Vol. VIII. Bucureşti, 1942.
Ghibănescu Gh. Slobozia Bălţilor. Iaşi, f. a.
Poni P. Statistica răzesilor. Bucuresti, 1921
